scandal kaufland

Bărbat încătușat la Kaufland fiindcă ar fi refuzat să i se ia temperatura – VIDEO

Scandal în fața unui hipermarket din sectorul 5 al Capitalei.

Un bărbat a fost încătușat de polițiști, pe motiv că ar fi refuzat să i se ia temperatura la intrarea într-un Kaufland din cartierul Ferentari, se arată într-un clip video de pe Youtube.

În imagini se observă cum bărbatul e pus pe capota mașinii de trei polițiști, în timp ce oamenii din jur strigă la ei să îl lase în pace.

„Un cetățean român a fost încătușat pentru că a refuzat să fie termoscanat la intrarea în magazin”, se arată în descrierea clipului postat pe YouTube.

Oamenii legii au explicat că au fost solicitați să intervină la fața locului fiindcă trei persoane, doi bărbați și o femeie, erau violenți fiindcă nu li s-a permis să intre în magazin după ce au refuzat termoscanarea.

„La data de 19 mai a.c., prin apel 112 a fost sesizat un scandal în derulare, într-un centru comercial din sectorul 5. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 24 Poliție, care au identificat trei persoane, doi bărbați și o femeie, care se manifestau violent, pe motiv că nu li s-ar fi permis accesul în magazin, deoarece au refuzat termoscanarea.

La momentul în care polițiștii le-au solicitat să se legitimeze, persoanele au refuzat, au devenit recalcitrante și au manifestat un comportament agresiv, fapt pentru care au fost imobilizate și conduse la sediul subunității de poliție.

Persoanele au fost sancționate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru refuz de legitimare, provocare de scandal și împiedicarea intervenției polițiștilor în îndeplinirea obligațiilor de serviciu”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Share cu prietenii tăi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *